Tu in centru | Homepage
3 moduri prin care sa elimini rutina cand lucrezi de acasa

3 moduri prin care sa elimini rutina cand lucrezi de acasa

0 Comments 🕔17.Jul 2015

Sa ai propriul program, propria afacere si sa iei deciziile pe care tu le consideri corecte este tot ce ti-ai dorit pe plan profesional.

Si lucrezi.
De acasa.
Mereu.

Uneori este perfect, dar alteori nu este chiar atat de interesant, iar unul dintre motive este rutina care iti reduce din entuziasm si din spor. Iata ce poti face ca sa inlaturi rutina cand lucrezi de acasa:

Revitalizeaza-ti biroul

Am mai scris in doua articole ca spatiul de lucru personalizat si biroul instalat acolo unde te simti cel mai bine sunt cele mai bune idei de amejanare pentru a lucra cu spor. Nu iti cer sa desenezi fluturi pe pereti sau sa dai peste cap tot apartamentul ca sa iti gasesti coltul cu feng shui perfect. Nu, solutiile sunt mai simple, ca de fiecare data:

  • Fa ordine in jurul tau, acolo unde lucrezi. Un perimetru incarcat pare mic, te incomodeaza, te limiteaza, iti trimite mintea in alte parti.
  • Pune langa tine o vaza cu flori.
  • Schimba-ti hainele. Stiu ca e comod sa stai in pijamale si in trening dar, daca faci efortul sa te aranjezi putin (de fapt, nici nu ar trebui sa fie un efort) si sa te imbraci cu ceva frumos, ai sa vezi cum increderea in tine va creste si te vei simti mai puternica, mai inspirata si cu mai multa energie.
  • Lucreaza din alta parte a casei: alta camera, balcon/ terasa/ curte, canapea, stand pe covor.

20 minute pentru organizare

Nu e mult daca te gandesti cat timp te ajuta sa economisesti pe parcursul zilei, fara a trebui sa alergi dupa telefon, sa cauti nu-stiu-ce acte la care ai lucrat aseara si nu mai stii unde le-ai pus, etc. Imparte aceste minute inainte si dupa ziua de lucru. Spre exemplu:

La inceputul zilei adu pe birou tot ce stii ca iti va trebui: apa, cafea, telefon, agenda, foi, vaza cu flori, lista cu activitati pentru ziua respectiva, deschide fereastra, inchide tot ce iti poate distrage atentia.

La finalul zilei fa curatenie, arunca toate hartiile de care nu mai ai nevoie, aduna canile, ambalajele, florile uscate, lasa biroul curat si ordonat. Scrie lista pentru a doua zi, aseaza scaunul si…. opreste-te cateva secunde si adu-ti aminte ce ai facut in ultimele ore de lucru: ce-a fost greu, ce ai rezolvat, ce lucruri noi ai invatat. Face bine la psihic sa vezi ca ai facut totusi ceva si nu ai pierdut o zi din viata.

Da-ti peste cat programul de lucru

Cu toii avem o rutina atunci cand lucram: ne asezam la birou, deschidem mailul, vreo retea sociala, doua, in functie de job sau de timpul pe care suntem dispusi sa-l pierdem, facem ce este urgent pentru altii… in fine, ai inteles. Iti cunosti rutina, te-a obosit, ca de-asta citesti despre cum sa spargi monotonia cand lucrezi. Atunci fa lucrurile altfel!

Incepe sa lucrezi la alta ora, de preferat mai devreme.

Nu deschide mailul! Nici Facebook, nici orice altceva care consuma timp.

Ai o lista pentru ziua respectiva – ocupa-te de ea. Rearanjeaza activitatile dupa importanta lor si rezolv-o pe prima. Daca reusesti sa faci cel mai greu sau cel mai enervant lucru pe care il ai de facut in acea zi, vei vrea imediat sa le faci si pe celelalte.

Scrie cu pixuri de alte culori; si albastrul a devenit rutina.

Am invatat la un curs tehnica “dreapta-stanga”. In dreapta plasezi tot ce ai de lucru (facturi, contracte, documente de inregistrat, articole de corectat, pernite de cusut – depinde cu ce te ocupi). Pe masura ce le rezolvi, le treci in stanga. Tot in stanga ai si cosul de gunoi. Aceasta tehnica te ajuta foarte mult sa:
– mentii ordinea pe birou
– te organizezi
– castigi timp
– vizualizezi cum faci progrese, urmarind cum scade teancul din dreapta si sarcinile rezolvate se muta in stanga.

Rutina este un mare inamic al productivitatii si al bunei dispozitii. Iar acestea doua sunt esentiale pentru ca afacerea ta sa evolueze. Nu lasa monotonia sa iti strice planurile si sa te demotiveze. Urmeaza pasii de mai sus si elimina rutina din programul tau de lucru!

Please follow and like us:

Similar Articles

Joburi pentru cei care iubesc copiii

Joburi pentru cei care iubesc copiii 0

Ca sa poti lucra cu copiii ai nevoie de: energie, rabdare, perseverenta, creativitate, imaginatie, spirit

Mamica in curand, antreprenoare deja

Mamica in curand, antreprenoare deja 0

Mama antreprenoare: De ce pare greu sa conduci o afacere proprie cand urmeaza sa fii

Cine a scurtat ziua?  Ghid de organizarea timpului pentru mamicile antreprenoare

Cine a scurtat ziua? Ghid de organizarea timpului pentru mamicile antreprenoare 0

Se zice ca ar trebui sa iti imparti ziua in trei sectiuni a cate opt

Ce faci in martie, cand afara ninge

Ce faci in martie, cand afara ninge 0

Pai ce sa faci? Te distrezi! In primul rand, te joci cu copilul, ca si cum

Cum sa lucrezi eficient de acasa

Cum sa lucrezi eficient de acasa 0

Ai luat o noua decizie: de azi esti mama cu afacere proprie, care lucreaza de

No Comments

0 comentarii!

Posteaza primul comentariu pentru acest post!

Scrie parerea ta

Your email address will not be published. Required fields are marked *